Roviniete.ro

Honda Jazz Hybrid expus in octombrie la Salonul Auto Paris 2010

Postat de: admin pe 27 Septembrie 2010 17:35

Japonezii de la Honda aduc, in premiera mondiala, la standul de prezentare din cadrul Salonului Auto de la Paris organizat luna viitoare, noul model Jazz Hybrid, anunta, intr-un comunicat de presa, Honda Trading Romania, unic importator al marcii la nivel local.

Noul autovehicul hatchback a fost innoit cu tehnologia IMA (Integrated Motor Assist), pastrand in acelasi timp flexibilitatea sistemului unic ‘Magic Seats’.

Integrarea sistemului hibrid nu a diminuat spatiul interior, portbagajul ramanand la acelasi nivel ca si la modelele actuale Jazz 1.2l si 1.4l.

Practic, atat acumulatorul IMA, cat si unitatea de control au fost integrate in zona de sub portbagaj, pastrandu-se astfel capacitatea neschimbata de 300 de litri a portbagajului, care permite scaunelor ‘Magic Seats’ sa se plieze in acelasi fel ca la versiunile non-hibride.

Honda Jazz Hybrid va avea acelasi motor ca hibrid-ul Insight, de 1,3 litri i-VTEC si emisii scazute de numai 104 g/km de CO2, conform testelor interne Honda.

Noul model Jazz va fi capabil sa ruleze numai pe motorul electric in anumite conditii de viteza mica si medie, acest lucru contribuind la o cifra combinata a consumului de carburant de doar 4,4 litri/100km.

Inovatia celor de Honda va fi disponibila pentru comercializare pe anumite piete europene in prima parte a anului 2011, iar preturile, nivelurile de emisie omologate si specificatiile complete vor fi anuntate in timp util.

Tot la Salonul Auto de la Paris, la standul Honda va fi expusa o editie speciala a modelului Civic produs in Europa, precum si modelele Insight 2011, CR-Z, noul Jazz, CR-V, Accord si Accord Tourer.

O noua editie a Salonului Auto de la Paris se va desfasura in perioada 2-17 octombrie 2010.

AGERPRES

Taguri: , , ,

Roviniete.ro

Comments are closed.