Roviniete.ro

Brigada Rutiera Bucuresti organizeaza patrule scolare

Postat de: admin pe 12 Octombrie 2010 17:36

Patrula scolara de circulatie este o forma concreta de educatie rutiera prin care elevii pot transpune in practica, in conditii reale de trafic, cunostintele privind circulatia pe drumurile publice, insusite in timpul activitatilor educative, cu tematica rutiera.

In acest sens, Brigada Rutiera a Capitalei organizeaza, din data de 11 octombrie 2010,  patrule scolare, in unitatile de invatamant din Capitala, pentru sprijinirea traversarii in siguranta a elevilor la intrarea si iesirea de la orele de studiu, precum si pentru prevenirea accidentelor rutiere cu victime minori, inregistrate in zonele adiacente unitatilor de invatamant.

Activitatile se desfasoara la Liceul “Timotei Cipariu” – sector 1, Scoala nr. 58 – sector 2, Scoala nr. 88 – sector 3, Scoala nr. 111 – sector 4, Scolile nr. 124 si 150 – sector 5, Scoala nr. 198 – sector 6 si au ca scop largirea ariei preocuparilor pe teme rutiere in care sunt implicati elevii si cadrele didactice, determinarea acestora sa traverseze numai pe trecerile pentru pietoni si sensibilizarea conducatorilor de autovehicule pentru a circula cu atentie in zona unitatilor de invatamant.

Patrula scolara este alcatuita din elevi ai claselor V-VIII, un cadru didactic indrumator si politisti rutieri care coordoneaza si supravegheaza activitatea “micilor politisti”.

Membrii patrulelor scolare trebuie sa cunoasca si sa respecte normele rutiere si sa fie un exemplu de disciplina si conduita, atat in scoala cat si in afara acesteia.

Conform prevederilor legale: “oprirea participantilor la trafic este obligatorie si la semnalele date de membrii patrulelor scolare de circulatie, la trecerile pentru pietoni din apropierea unitatilor de invatamant”.

Nerespectarea acestei prevederi se sanctioneaza, potrivit legislatiei rutiere in vigoare, cu amenda cuprinsa intre 240 si 300 lei.

Taguri: , , ,

Roviniete.ro

Comments are closed.