Roviniete.ro

Situatia traficului rutier – 20 octombrie 2010

Postat de: admin pe 20 Octombrie 2010 13:52

La aceasta ora (13:15) nu sunt anuntate drumuri nationale cu circulatia blocata din cauza vreunui eveniment rutier. Totusi, unele aspecte trebuie mentionate, fiind importante:

- in aceasta dimineata, in jurul orei 11.00, un grav accident rutier a avut loc pe DN2, la kilometrul 129+400 de metri, in zona localitatii buzoiene Zarnesti. Conform primelor informatii obtinute de la fata locului, trei persoane si-au pierdut viata, iar alte doua au suferit leziuni grave. Accidentul, in care au fost implicate doua autoturisme, s-a produs pe fondul neadaptarii vitezei intr-o curba de catre soferul uneia dintre masini. Traficul este restrictionat pe doua dintre cele 4 benzi de circulatie;

- din cauza unor lucrari, traficul rutier pe DN1 este, incepand cu jumatatea lunii septembrie, intrerupt pe podul de peste raul Mures, situat la intrarea in municipiul Alba-Iulia dinspre Sebes. Traficul usor se poate desfasura alternativ, in ambele sensuri, pe un pod din pontoane, insa recomandam a se folosi rutele ocolitoare, intrucat la intrarile pe acest pod se formeaza coloane de autovehicule;

De asemenea, exista mai multe sectoare pe care circulatia auto se desfasoara ingreunat.  Semnalam aici:

DN1A, in judetul Prahova – pana in jurul orei 18.00, se executa lucrari de asfaltare in zona kilometrului 87+200 de metri, in zona localitatii Ploiestiori;

DN17A, in judetul Suceava – traficul rutier este ingreunat pe raza localitatii Marginea, din pricina distrugerii terasamentului;

DN57, in judetul Timis – exista probleme de fluenta in zona localitatii Jamu Mare, din cauza surparii racordului dintre pod si drum;

DN67, in judetul Valcea – partea carosabila este afectata intre localitatile Costesti si Negrulesti, ca urmare a unei alunecari de teren.

Pe multe artere importante din tara circulatia rutiera se desfasoara cu dificultate, din cauza ploii. Pentru preintampinarea accidentelor grave, ii sfatuim pe toti conducatorii auto sa adapteze viteza la conditiile meteo si de trafic, sa foloseasca luminile de intalnire ziua pe toate categoriile de drumuri si sa nu bruscheze comenzile vehiculului.

Taguri: , , , , ,

Roviniete.ro

Comments are closed.