Roviniete.ro

20.160 pachete de tigari netimbrate descoperite intr-un TIR

Postat de: admin pe 26 Noiembrie 2010 11:23

Intr-un tir ce transporta blocuri ceramice politistii au gasit peste 20.000 de pachete de tigari netimbrate

Politistii timiseni, in urma unor activitati specifice, au depistat un autotractor in care erau ascunse, sub blocuri de ceramica, 20.160 pachete de tigari netimbrate, fara acte de provenienta.

In urma activitatilor desfasurate de catre politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor, Serviciul Rutier, Politia Municipiului Lugoj, impreuna cu ofiteri D.G.I.P.I., la data de 25.11.2010, in jurul orei 18.30, pe raza localitatii Costeiu, judetul Timis, a fost oprit in trafic un autotractor cu remorca.

Conducatorul auto Tomislav G., de 35 ani, din localitatea Becej a sustinut faptul ca transporta 6400 blocuri ceramice, importate de o societate comerciala din Timisoara.

In urma controlului efectuat asupra autotractorului, s-a constatat faptul ca, sub ceramica si in locuri special amenajate, a fost ascunsa cantitatea de 20.160 pachete de tigari netimbrate (403.200 tigarete), in valoare de 161.280 lei.

Despre acestea, conducatorul auto a declarat ca le-a achizitionat din Serbia, de la persoane a caror identitate nu o cunoaste, pentru a le transporta in municipiul Drobeta Turnu – Severin, fara a putea preciza destinatarul tigarilor.

Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea continuarii cercetarilor, fiind solicitat si sprijinul Garzii Financiare Timis pentru luarea masurilor legale.

Totodata, autotractorul mai sus mentionat, impreuna cu remorca, a fost indisponibilizat in vederea luarii masurilor asiguratorii conform dispozitiilor procurorului de caz.

In baza art. 7 din Legea 39/2003, s-a procedat la declinarea competentei de solutionare a dosarului catre DIICOT Timisoara pentru a efectua cercetari sub aspectul savârsirii infractiunilor prevazute de art. 296 ind. 1 din Legea 571/2003 si art. 270, alin.3 din Legea 86/2006, fata de persoana in cauza.

Sursa: Politia Romana

Taguri: , , ,

Roviniete.ro

Comments are closed.