Roviniete.ro

Situatia traficului rutier in tara – marti, 15 februarie

Postat de: admin pe 15 Februarie 2011 11:59

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca la aceasta ora nu sunt semnalate drumuri nationale cu circulatia intrerupta.

Pe DN 10, din cauza caderilor de pietre, la kilometrul 84+500 de metri, intre localitatile Siriu din judetul Buzau si Chirilesti din judetul Brasov, traficul rutier se desfasoara pe un singur fir, alernativ in ambele sensuri.

Precizam, de asemenea, ca din cauza riscului caderii unor pietre de pe versanti, trebuie sa se circule cu atentie pe DN7, in judetul Valcea, intre localitatile Calimanesti-Caciulata si Brezoi, pe sectorul kilometric 198 – 207.

In ceea ce priveste evenimentele rutiere, in cursul zilei de ieri, 14 februarie 2011, la nivel national au fost inregistrate 17 accidente in urma carora 8 persoane au decedat, iar alte 14 au fost grav ranite. Cel mai tragic accident s-a produs in judetul Bihor, pe calea Clujului din municipiul Oradea. Din cauza neasigurarii la schimbarea directiei de mers, conducatorul unui autotren a pierdut controlul directiei, masina a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un autoturism. Patru persoane aflate in autoturism, printre care si conducatorul acestuia, si-au pierdut viata, iar conducatorul autotrenului a fost grav ranit.

Le recomandam soferilor ca in timpul deplasarilor sa circule cu atentie sporita, sa adopte un regim de viteza in limitele prevazute de lege si sa manifeste maximum de prudenta la schimbarea directiei de mers.

De asemenea, pietonilor le recomandam sa evite pe cat posibil folosirea partii carosabile, mai ales dupa lasarea intunericului si in conditii de vizibilitate redusa. Totodata, pietonii trebuie sa se asigure inaintea traversarii drumurilor si sa se angajeze in efectuarea acesteia numai dupa ce sunt siguri ca se poate face in conditii de siguranta.

Taguri: , , ,

Roviniete.ro

2 Comentarii la “Situatia traficului rutier in tara – marti, 15 februarie”

hidul

Se circula prost pe toate drumurile din tara. Jos guvernul!

admin

Asa e, se circula prost dar pentru asta sunt de vina toate guvernele :(